Timpurile care trăim, ne oferă confort, dar în aceeaşi măsură şi provocări. Pare că suntem mereu pe fugă, de multe ori duşmanul nostru cel mai mare fiind timpul. Şi astfel apare întrebarea: cum să ne repartizăm timpul astfel incât să reuşim să obţinem un echilibru între viaţa personală şi cea profesională?

Mai jos îţi prezentăm 7 sfaturi foarte utile pentru a economisi o mare parte din timpul pe care îl aloci gătitului, fără a afecta calitatea preparatelor.

1. Tigaia potrivită


Echipează-ţi bucătăria cu o tigaie cu fund larg, dar nu adâncă. Aceasta va accelera viteza de gătit şi, în consecinţă, va reduce timpul petrecut in faţa plitei. Suprafaţa mai mare a tigăii înseamnă că mai multă mâncare va avea contact cu suprafaţa fierbinte într-un timp mai scurt şi respectiv, prânzul sau cina se vor pregăti mai repede. Dacă pregăteşti mâncare doar pentru tine, poţi folosi o tigaie mică.

O idee excelentă pentru o mâncare rapidă, gustoasă şi sănătoasă ce poate fi preparată şi în tigaie o reprezintă pastele cu roşii şi parmezan, sau diferite tipuri de tocaniţe cu ouă sau legume. Feliază legumele în felii subţiri şi pune-le într-o tigaie cu puţin ulei de măsline şi condimente. În doar 10 minute cina delicioasă va fi gata.

2 Cu cât bucăţile feliate sunt mai subţiri, cu atât gătirea este mai rapidă


Indiferent dacă pregăteşti carne sau legume, cu cât produsele sunt feliate în bucăţi mai mici şi mai subţiri, cu atât vor fi gătite mai repede. Pentru a-ţi uşura şi mai mult munca, poţi cumpăra legume pre-tăiate. Iar dacă ai un robot de bucătărie, foloseşte-l pentru a minimiza saturaţia legumelor. Felierea fină poate reduce timpul de gătire aproape la jumătate.

3  În timp ce aştepţi ca mâncarea să se gătească, poţi face alte lucruri utile


 

Foloşte timpul în care se „încălzeşte” cuptorul, pentru a pregăti alte preparate. Aceasta poate include pregătirea tuturor alimentelor, ustensilelor, tacâmurilor şi amestecarea ingredientelor. Când cuptorul este pregătit, vei fi deja gata cu restul preparatelor. Şi în timp ce aştepţi ca mâncarea să se gătească, poţi spăla vasele şi tacâmurile pe care le-ai folosit. Astfel, vei elimina munca care, oricum, te va aştepta în bucătărie după procesul de gătire.

4 Procesul lent de gătire poate fi rapid


Dacă nu deţii „un produs cu funcţia de gătire lentă“, ar fi o idee bună să te interesezi despre un astfel de aparat. Acesta face parte dintre puţinele aparate de bucătărie care îţi permit să găteşti în timp ce eşti la serviciu.

Tot ce trebuie să faci, este să pregăteşti alimentele, să le pui dimineaţa în aparat şi să-l porneşti, iar când ajungi acasă de la serviciu, cina va fi gata.

5 Pregăteşte o cantitate mai mare şi păstrează-o în congelator


Pregăteşte o cantitate mai mare din mâncarea ta preferată şi păstrează ce a rămas pentru următoarele zile. Poţi depozita cantitatea extra în congelator.

Depozitarea surplusului de mâncare în frigider sau în congelator va economisi din timpul alocat procesului de gătire. Un bun exemplu îl reprezintă ouăle fierte care se pregătesc uşor şi cu atât mai uşor se păstrează şi se consumă.

Pentru un confort mai mare, poţi porţiona mâncarea în recipiente speciale pentru depozitare în frigider sau congelator.

6 Grătar electric şi/sau tigaie grill

Pentru a pregăti preparate la grătar, nu este obligatoriu să foloseşti foc care provoacă inevitabil afumare. Ar fi mult mai rapid şi mai uşor să rezolvi situaţia folosind o tigaie grill sau un grătar electric. Un preparat gătit intr-o tigaie grill arată asemănător cu cel pregătit la grătar. Marele avantaj al tigăii grill îl reprezintă faptul că se încălzeşte şi se curăţă mult mai uşor faţă de clasicul grătar. Dacă foloseşti grătarul electric, mâncarea se prepară şi mai repede, mai ales, în cazul în care găteşti doar pentru tine.

7 Să nu risipim mâncarea

Nu este necesar să risipim mâncarea sau legumele rămase la prânz sau cină, aruncând-le la gunoi. Pot fi folosite la prepararea altor feluri de mâncare. Dezvoltă-ţi imaginaţia adăugând alte ingrediente şi condimente şi astfel prepari prânzuri sau cine delicioase.

Ce mai poţi adăuga şi tu la acest subiect?  Exprimă-ţi părerea/experienţa în câmpurile de comentarii sau alăturăte conversaţiei noastre de pe Facebook.