Ar trebui să ții pâinea într-o cutie de pâine sau s-o depozitaezi în frigider, unde rezistă mai mult? Intervin în această dilemă preferințele personale? Află în postarea de azi mai multe aspecte pro și contra.
După cum se zice ”mâncarea unui om poate fi otrava altuia”; astfel în timp ce un om ar putea refuza orice în afară de cea mai proaspătă pâine, altul s-ar putea bucura doar cu o bucată de pâine mai veche. Astfel spus, mulți oameni nu sunt conștienți că pâinea nu se depozitează bine la temperaturi joase – se dezhidratează rapid, coaja devenind gumoasă, apoi tare, gustul dispărând treptat. Pâinea începe să se învechească din momentul în care este scoasă din cuptor, deși nu ne dăm seama la început.
Pâinea se învechește datorită unui buchet de procese chimice și fizice ce apar în interiorul acesteia, cum ar fi cristalizarea amidonului (retrogradare). În timp ce îmbătrânește, amidonul gelatinizat, ce se amestecă inițial cu apa în timpul coacerii, va începe să elibereze apa treptat. Crește umezeala pe suprafața coajei, apoi se evaporă, acest lucru cauzând modificări în greutatea și gustul pâinii. Acest proces poate fi prevenit prin congelare. Dacă pâinea este refrigerată peste temperatura de congelare, combinația dintre temperatura scăzută și circularea aerului din frigider practic va ajuta retrogradarea. Astfel, deși pâinea depozitată la temperaturi scăzute este protejată de mucegai, cu siguranță se va învechi mai rapid. Pe lângă asta, trebuie să iei în considerare faptul că procesul de învechire diferă în funcție de tipul de pâine:
• Pâinea din grâu tinde să se învechească mai repede decât cea de secară.
• Pâinea făcută din făină albă se va învechi mai repede decât cea făcută din făină neagră, intermediară sau integrală.
Și depozitarea pâinii la temperaturi apropiate de 0°C va urgenta învechirea, astfel în timpul iernii nu este recomandat să depozitezi pâinea în camere fără încălzire. Acestea fiind spuse, totuși nu sunt numai aspecte negative ale temperaturilor scăzute: temperaturile joase reduc riscul apariției mucegiului, oferind o viață la raft mai îndelungată. În plus, când există exces de căldură sau umiditate, depozitarea pâinii în frigider nu este o idee prea rea – depinde dacă te deranjează ca pâinea să fie un pic mai tare. Totul depinde de tine!
Pâinea congelată se păstrează foarte bine pentru câteva săptămâni
Totuși dacă vrei să depozitezi pâinea pentru o perioadă mai îndelungată, congelarea ei este o opțiune recomandată. Nu are importanță dacă pâinea este feliată sau nu, dar dacă este feliată se va dezgheța mai repede. Pentru rezultate optime când congelezi pâine proaspătă, asigură-te că setezi temperatura sub -18°C cât mai rapid. Pâinea congelată se păstrează foarte bine timp de câteva săptămâni, și când vrei s-o consumi, să o dezgheți la temperatura camerei (preferabil peste noapte).
Considerente privind depozitarea și igiena:
• Pâinea ambalată se depozitează foarte bine în ambalajul original, deși depinde și de alți factori, cum ar fi ingredientele pâinii.
• Depozitează pâinea neambalată într-un recipient curat și aerisit.
• Punerea pâinii pe suporturi de lemn sau plastic în interiorul unui recipient îmbunătățește circularea aerului, reduce umezeala și previne apariția mucegaiului. Cutiile neaerisite sunt neadecvate pentru că ajută la formarea condensului și la dezvoltarea mucegaiului.
• Firimiturile și umiditarea ajută la formarea mucegaiului.
• Curățarea cu regularitate a cutii pentru pâine cu oțet și apă previne formarea mucegaiului.
Avantajele depozitării pâinii într-o cutie de pâine tradițională, ventilată sau într-o oală din ceramică sau lut:
• Porii deschiși ai unui recipient din lut va absoarbe umiditatea excesivă și chiar va oferi umezeală pâinii când aceasta se va dezhidrata. De asemenea mucegaiul nu are nicio șansă într-o oală de lut sau ceramică.
• Cutiile fără un sigiliu etanș, ce permit circularea aerului, oferă avantaje similare și pâinea se va păstra relativ proaspătă pentru o perioadă bună de timp și într-o pungă cerată. Dacă nu ai nimic la îndemână, încearcă să găsești o pungă de hârtie, în caz contrar, apucă-te de mâncat pâine 🙂
Ai întrebări sau comentarii despre această postare? Scrie-ne! Folosește funcția de comentariu de mai jos sau vino pe Facebook!