Microorganismele din frigiderul tău se pot înmulți, în ciuda temperaturilor scăzute din interiorul acestuia. Află din postarea de astăzi ce trebuie să iei în considerare când curăți produsul tău frigorific.
Frigiderele se vor murdări inevitabil – poate curge niște gem pe un raft sau poate se varsă suc sau lapte pe rafturile de pe ușă și, evident, este timpul să folosești o cârpă pentru curățare!
Dar, chiar dacă frigiderul tău nu e vizibil murdar, tot îți recomandăm să îl curăți o dată la patru săptămâni pentru că, până la urmă, depozitezi mâncare proaspătă în el!
Curățarea frigiderului tău nu necesită multe cunoștiințe, dar vei fi bucuros să auzi că nu ai nevoie de soluții de curățare sau dezinfectanți scumpi, pentru că puțină apă caldă și puțin detergent lichid sunt suficiente.
Pregătirea pentru curățarea frigiderului
Întâi, pregătește-ți frigiderul pentru curățare – depozitează temporar alimentele în pungi frigorifice sau în frigiderul unul vecin prietenos!
Să nu uiți: întotdeauna să oprești frigiderul și să-l scoți din priză din motive de siguranță înainte de a te apuca de treabă! Dacă electrocasnicul tău este de sine stătător, trage-l încet în față sau în lateral și folosește un aspirator să îndepărtezi praful de sub el și de pe bobinele negre mari din spatele acestuia.
Dacă ai o combină frigorifică fără NoFrost sau un frigider cu un compartiment de congelare ar trebui să îl lași la dezghețat pentru câteva ore înainte de curățare.
Curățarea pieselor
Scoate și, dacă este posibil, demontează toate părțile detașabile cum sunt rafturile, sertarele sau separatoarele. Curăță aceste piese individual în chiuvetă folosind apă caldă cu un pic de detergent lichid sau detergent cu pH-neutru. Folosește o cârpă umedă pentru curățirea șinelor telescopice. Vaselina de pe suporturile șinelor este necesară pentru lubrifiere și nu trebuie îndepărtată. Folosește o cârpă de bumbac uscată pentru ștergerea pieselor.
Curățarea interiorului
Cel mai bun mod de curățare a interiorului este folosirea unei cârpe de microfibre, apă caldă și un pic de detergent lichid sau detergent cu pH neutru.
După curățare, șterge interiorul folosind apă curată, apoi șterge cu o cârpă uscată. Nu este neobișnuit ca site-urile cu sfaturi despre electrocasnice să sugereze curățarea frigiderului cu oțet: te sfătuim să nu faci asta pentru că oțetul uneori poate coroda plasticul. Ar trebui să eviți și bureții de sârmă, bureții abrazivi și alți agenți agresivi de curățare sau alte ustensile. Este mult mai important să îți curăți aparatul cu regularitate – îți recomandăm la fiecare patru sau șase săptămâni. Nu poți să faci multe greșeli atunci când îți curăți frigiderul , dar pentru siguranța ta, sunt aici câteva lucruri ce trebuie evitate:
- Nu folosi aspiratoare cu aburi
- Nu folosi detergenți concentrați
- Nu folosi bureți de sârmă, abrazivi sau lână artificială
- Nu folosi agenți de curățare aspri sau abrazivi ce conțin nisip, clorură sau acid
- Nu deteriora sau îndepărta placuța din interior
- Nu permite apei cu care speli să intre în canalul de scurgere, în grilajul de ventilație sau în părțile electrice
Curățarea exteriorului
O curățare adecvată a exteriorului a aparatului tău depinde de materialul din care e făcut.
Exterioarele din plastic: Curăță cu puțină apă călduță și detergent lichid.
Ușile din oțel inoxidabil: Acestea au un finisaj SmartSteel, ce trebuie tratat cu mare grijă. Șterge-le cu o cârpă moale și curată. Dacă este necesar să îndepartezi mizeria întâi, folosește un pic de apă sau un detergent cu pH neutru. Reține: Nu trebuie să folosești soluții pentru oțel inoxidabil pe suprafețele SmartSteel, pentru că ar putea deteriora finisajul SmartSteel.
Panourile laterale din oțel inoxidabil: Dacă lateralele sunt murdare, curătă-le folosind soluția de curățare Liebherr pentru oțel inoxidabil(produsul nr. 8409 022 (250 ml)). Aplică soluția pe o cârpă moale din bumbac și curăță panourile în sensul texturii oțelului. Apoi, folosește apă călduță pentru a înlătura orice urmă de soluție și resigilează suprafața uscată cu polish-ul Liebherr (produsul nr. 8409 028 (50 ml) sau produsul nr. 8409 030 (250 ml)). Se va aplica tot în direcția texturii oțelului. Soluția de curătare și polish-ul pot fi cumpărate de la retailerii specializați.
Notă: pentru aparatele cu un finisaj BlackSteel instrucțiunile de curățare pentru ușă se aplică și la laterale.
Laterale vopsite: Șterge cu o cârpă moale și curată. În caz de murdărie dură, folosește puțină apă caldă sau un detergent cu pH neutru.
După curățare
În momentul în care toate piesele sunt curate și uscate, bagă aparatul în priză și pornește-l. Când este cazul, pornește funcția SuperFrost pentru ca aparatul să atingă rapid temperatura dorită. Când aparatul este suficient de rece, depozitează mâncarea înapoi în el. Acum te poți bucura de un aparat curat și de siguranța alimentelor tale!
Ai vreo întrebare despre curățarea frigiderului? Atunci scrie-ne! Folosește funcția de comentariu din josul paginii sau alătură-te nouă discuțiilor pe Facebook.