Suntem acord că alimentaţia sănătoasă ar trebui să ocupe primul loc în viaţa noastră de zi cu zi, indiferent de anotimp. În timpul iernii, alimentele de sezon pot fi mai restrictive. De aceea, am pregătit o lista a super alimentelor ce pot fi consumate în Februarie şi ale căror proprietăţi unice ne ajută nu doar să asimilăm vitamine şi minerale importante, ci şi alte componente alimentare necesare şi valoroase.
Broccoli
Dacă ţi-ai propus să mănânci mai sănătos, alegând alimente de sezon, broccoli merită primul loc în lista ta. Leguma creaţă ajută la prevenirea unor boli precum cancerul, întăreşte sistemul imunitar, îmbunătăţeşte sănătatea oaselor şi ajută digestiа.
În cazul în care nici tu, nici copiii tăi nu sunteţi fani ai acestei legume, nu uita de reţetele în care gustul acestuia nu se simte în mod pregnant.
Nap turcesc
Napul turcesc,cu siguranţă merită loc pe masa ta. Această legumă, inclusiv frunzele sale oferă o combinaţie de vitamine, microelemente, substanţe bioactive rar întâlnite care întăresc sănătatea inimii şi a intestinelor şi ajută la detoxificarea organismului. Napul turcesc se poate cumpăra şi din magazin, dar ar fi mai sigur să te duci la piaţă unde cu siguranţă vei găsi legume proaspete.
Ridiche neagră
Ridichea negară se numără printre cele mai sănătoase alimente de sezon pentru luna Februarie şi reprezintă un leac natural împotriva tusei. Ridichea neagră are un conţinut ridicat de grăsimi esenţiale Omega-3, precum şi Omega-6. Conţine fibre, cu efecte benefice asupra sistemului digestiv. Acest tip de ridiche se evidenţiază prin conţinut ridicat de acid folic, riboflavină, potasiu, cupru, vitamina B6, magneziu, mangan şi calciu, vitamina A, vitamina K.
Ghimbir
Poţi beneficia de proprietăţile vindecătoare ale acestei rădăcini, în multiplele sale combinaţii – ghimbir cu miere, cu sushi, cu lămâie, ghimbir în mâncăruri, ghimbir în ceai, etc. Ghimbirul are în componenţa sa o multitudine de vitamine şi minerale printre care se numără vitamina C, B6, fier, sodiu, potasiu, magneziu, fosfor, zinc. În luna februarie nu omite adăugarea ghimbirului în meniul zilnic.
Conopidă
Un citat spune: „Mănâncă conopidă şi niciodată nu vei face cunoştinţă cu bătrâneţea“. Leguma se poate combina într-un mod foarte creativ cu alte alimente. Astfel, această legumă poate deveni suplimentul preferat din meniul zilnic. Conopida are multe beneficii pentru sănătate – întăreşte sistemul imunitar şi este bogată în vitamina C, vitamina K, acid pantotenic, vitamina B6, colină, acizi graşi Omega-3. Reţetele cu conopida sunt variate şi se potrivesc zilelor reci. Ai încercat vreodată pizza cu blat de conopidă sau o supă cremă de conopidă? Nu mai aştepta, suntem în anotimpul potrivit!
Păstârnac
Păstârnacul este suplimentul ideal pentru pregătirea supelor, salatelor şi ale mâncărurilor de tip ghiveci de legume. Se poate consuma copt, fiert, prăjit, gătit ca piure, la abur sau în supă. Acesta are un conţinut ridicat de proteine, carbohidraţi, celuloză, sodiu, zinc, mangan, cupru, acid folic, vitamina A, vitamina din grupa B şi vitamina E. Rădăcina conţine niacină care este foarte rar întâlnită şi reprezintă vitamina В3.
Gulie
Gulia nu se găseşte uşor la supermarket, dar poate fi cumpărată din piaţă. Gulia întăreşte sitemul imunitar, este recomandată în avitaminoze şi anemii. Are un efect pozitiv în cazul astmului, bronşitei, tubercolozei, boli de iradiere şi ameliorează simptomele răcelii. În general, se consumă proaspătă (decojită şi tăiată în bucăti mari) în salate. Se poate adăuga însă şi în supe sau mâncăruri.
Praz
Binecunoscutul praz face parte din aceeasi familie de legume cu ceapa şi ustoroiul şi protejează împotriva dezvoltării şi înmulţirii bacteriilor în lunile reci din an. Acesta întăreşte sistemul imunitar, stimulează sistemul digestiv, purifică cavitatea bucală şi rinofaringe. Prazul se poate consuma crud, dar totodată se potriveşte şi în tocane şi supe.
Hrean
Se spune că durerea dispare acolo unde „apare“ planta iute. Hreanul este extrem de aromat, este iute, dar şi extrem de benefic pentru sănătate. Consumul de hrean în luna Februarie izolează tusea, sinuzita şi gripa. Este potrivit atât salatelor, cât şi supelor şi felurilor principale.
Sfeclă
Din fericire, sfecla creşte pe teritoriul ţării noastre şi Februarie este sezonul ei. Rădăcina de sfeclă se poate consuma în diferite moduri – fresh, supă, salată, fel principal, chiar şi desert. Cât despre proprietăţile ei, nu credem ca ne va ajunge timpul să le enumerăm pe toate. În afară de detox şi creşterea imunităţii, sfecla este leacul recomandat în curele care combat anemia, ateroscleroza, constipaţia, ulcerul, ficatul şi venele varicoase. Printre caracteristicile ei nutriţionale se evidenţiază conţinutul ridicat de proteine, vitamina A, riboflavina, niacina, acidul pantotenic, vitamina B6, acid folic, vitamina C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu şi zinc.
Ceea ce este sigur, este faptul că alimentele de sezon sunt bogate în vitamine şi reprezintă cea mai bună alegere pentru meniul nostru zilnic. După cum bine ştim nu este nimic mai sănătos decât să alegem corect alimentele din frigider, să ţinem cont de sezonul în care se consumă şi să improvizăm cu reţete noi.
Insă, orice fructe şi legume de sezon alegeţi nu ar avea importanţă dacă nu ar fi depozitate în mod corect înainte de pregătire. În acest sens, Liebherr a creat o gamă special dotată cu compartimentul BioFresh care conservă proprietăţile alimentelor până în momentul consumului.
Ai şi tu o reţetă cu alimente de sezon? Împărtaşeşte comentariile tale pe Facebook, pentru a putea schimba idei gustoase şi utile.