O căsuță, parcă din povești, cu doi brazi în față și multă zăpadă pe acoperiș – fiecare am văzut cel puțin una și ne-am gândit în taină cât de minunat ar fi să avem una la fel în casă pentru Crăciun și să fie bună de mâncat! Haideți să ne îndeplinim această dorință și să contribuim la spiritul Crăciunului, pregătindu-ne o căsuță din ghimbir, uimitoare, cochetă și foarte gustoasă. Nu este atât de dificil, iar noi am ales o rețetă tradițională și rapidă pentru pregătirea acesteia. Desigur, puteți aloca mai mult timp pentru decorare și să vă puneți amprenta, ceea ce va face să fie căsuța visurilor dumneavoastră! Să începem!
Aluatul pentru realizarea fundației căsuței este asemănător celui tradițional pentru prăjiturile cu ghimbir. Deosebirile sunt puține și scopul său principal este să facă căsuța rezistentă. Așa cum poate singuri vă gândiți, aluatul pentru dulciuri este relativ moale și sfărâmicios după coacere. Exact asta trebuie să prevenim în realizarea aluatului pentru căsuță. Cum?
-
Folosim mai puțin unt, pentru ca aluatul să fie mai tare;
-
Adăugăm o cantitate mai puțină de bicarbonat;
-
Folosim mai multă apă pentru a obține un aluat mai omogen.
Dar, iată și de ce avem nevoie pentru aluat:
675 g făină albă
2 lingurițe praf de copt
1/2 linguriță scorțișoară
2 lingurițe pulbere de ghimbir
puțină sare
220 g miere fluidă
275 g zahăr brun, fin, Demerara
50 g unt, tăiat cubulețe
coaja răzuită de la 1/2 lămâie
suc proaspăt stors de la 1/2 lămâie
1 ou mare, la temperatura camerei
1 gălbenuș de la un ou mare, la temperatura camerei
Într-un bol mare, se amestecă făina, praful de copt, sarea și condimentele. Mierea, zahărul și untul se amestecă într-o oală mică și se încălzesc la foc moderat până când zahărul se topește și se obține un sirop foarte dens. Se adaugă coaja și sucul de lămâie, se amestecă până când compoziția devine omogenă și oala se trage de pe foc. Compoziția se lasă să se răcorească.
În amestecul cu făină se face o adâncitură în care se toarnă siropul de zahăr, oul și gălbenușul. Se amestecă inițial cu o lingură de lemn, încorporând câte puțin făina din lateral, apoi se frământă aluatul. Se transferă pe un blat de lucru și se frământă puțin până când devine omogen. Dacă este necesar se mai adaugă puțină făină, până când aluatul nu se mai lipește dar, trebuie să rămână moale.
Se coace în cuptorul preîncălzit la 170 grade, până când aluatul capătă culoarea aurie. Rețeta este pentru două blaturi, care, dacă cuptorul permite, ar putea fie coapte concomitent, însă, obligatoriu, cu ventilatorul pornit.
Cum să construim căsuța?
Pentru început, folosiți șabloanele care vor ajuta la modelarea aluatului, pentru a se obține părțile egale ale căsuței, acoperiș corespunzător, ferestre egale și o ușiță frumoasă. Exemplul pentru șablonul folosit la această rețetă și clipul video cu sfaturi le puteți găsi aici. Pentru întindere unui astfel de aluat pentru construire, este mai practic să fie întins între două foi de hârtie de copt. Astfel, nu trebuie să pudrați sucitorul cu făină sau aluatul și eliminați riscul ca acesta să devină foart tare și fărâmicios la modelare.
Fiecare căsuță are nevoie de pereți, nu-i așa?
Este timpul să asamblați pereții realizați după șablon și să construiți căsuța. Aici, elementul de bază este crema de lipire, cofetarii ne ajută cu ideea ca aceasta să fie din albușuri bătute cu zahăr pudră sau așa cunoscutul „omăt“. Cu aceasta, pereții căsuței vor fi bine fixați, compoziția se usucă rapid, este gustoasă și se aseamănă cu zăpada, care constituie un efect suplimentar al căsuței de Crăciun. Spuma albă de albușuri o puteți orna cu diverse feluri de bomboane, batoane de ciocolată și altele.
Ce căsuță de ghimbir poate fi fără decorațiuni?
În acest scop, recomandăm să aveți încredere în crema de unt, atât de gustoasă. Se pregătește ușor, place întregii familii, iar decorațiunile din aceasta sunt mai mult decât reușite.
De ce avem nevoie?
1 ou
200 gr. zahăr cristalizat
150 ml lapte proaspăt
vanilie
250 gr. unt moale
Amestecați oul cu zahărul, vanilia și laptele proaspăt. Puneți la foc moderat și amestecați continuu. Fierbeți aproximativ un minut, după care trageți după plită și lăsați să se răcească complet, acoperind apăsat cu folie deasupra suprafeței cremei pentru a nu se forma crustă.
Amestecați untul cu mixerul până rezultă o cremă omogenă și adăugați treptat crema de lapte răcită. Continuați cu mixarea până la obținerea unei creme omogene.
Bomboane și ciocolată până ne ia cu amețeala
După ce am ornat cu zăpadă și cremă de unt, este timpul pentru cea mai senzațională etapă pentru copii – decorarea cu dulciuri. Bomboane colorate, de la cele mai îndrăgite, până la cele mai frumoase, și ciocolată de toate formele! Pe acoperiș, pentru decorarea ferestruicilor, lângă ușa de la intrare și în grădiniță – dulce peste tot!
Și astfel, ajungem la o variantă finală, extrem de frumoasă, festivă și extraordinar de gustoasă, a căsuței de ghimbir.