Înainte de toate, un vin bun este vinul care vă place destul de mult ca să îl beți, întrucât singurul său scop este să ofere plăcere oamenilor care îl consumă.
Apoi, calitatea vinului este determinată de măsura în care răspunde unui set de standarde unanim acceptate, stabilite de experți experimentați. Aceste standarde includ concepte misterioase precum echilibru, lungime, intensitate, complexitate, finisaj și tipicitatea soiului, pe care le vom explica în rândurile de mai jos. Mai întâi, este bine să știți că niciunul din aceste concepte nu sunt măsurate în mod obiectiv.
1. Echilibrul
Cele trei cuvinte: dulceață, aciditate și tanin reprezintă cele trei componente de bază ale vinului. Al patrulea este alcoolul. Pe lângă faptul că este unul din motivele pentru care dorim, de obicei, să bem un pahar de vin, alcoolul este un jucător important și în stabilirea calității acestuia.
Echilibrul reprezintă armonia acestor patru componente, una față de cealaltă.
Vinul este echilibrat atunci când nimic nu iese în evidență, precum tanin grosier sau dulceață exagerată, când este gustat. Marea parte a vinurilor sunt echilibrate pentru majoritatea oamenilor. Însă, dacă aveți anumite preferințe stricte cu privire la alimente — de exemplu, respingeți, realmente, tot ce este astringent sau nu mâncați niciodată dulce, ați putea percepe unele vinuri ca lipsite de echilibru. Dacă este așa, atunci, pentru dumneavoastră, ele sunt neechilibrate.
(Degustătorii profesioniști își cunosc propriile defecte de gust și țin cont de ele atunci când evaluează un anumit vin).
Notă: Taninul și aciditatea constituie elementele expresive ale vinului (acestea îl fac să pară mai aspru), în timp ce alcoolul și zahărul (dacă este conținut) sunt elemente de temperare. Echilibrul constă în armonia aspectelor plin și suplu, fiind un indicator cheie al calității.
2. Lungimea
Când numim un vin lung sau scurt, nu avem în vedere dimensiunea sticlei sau cât de repede o golim. Lungimea descrie vinul care creează impresia că vă trece pe toată lungimea bolții palatine și pe care îl simțiți pe toată lungimea limbii, în loc să se oprească la jumătate, în timp ce îl gustați.
Multe vinuri impresionează imediat ce sunt gustate, dar nu vă parcurg distanța gurii. Cu alte cuvinte, acestea sunt scurte. În ansamblu, vinovații sunt conținutul ridicat de alcool sau taninul în exces.
Lungimea crescută este un indiciu sigur al unui vin de înaltă calitate.
3. Profunzimea
Profunzimea este încă o caracteristică subiectivă, nemăsurabilă, a vinurilor de calitate. Spunem că vinul are profunzime atunci când creează senzația că are o dimensiune verticală, când nu se simte plat și unidimensional în gură. Vinul ”plat” nu poate fi niciodată extraordinar.
4. Complexitate
Nu există nimic rău în vinul prost, în special, dacă vă creează bucurie. Însă, un vin care continuă să dezvăluie diverse aspecte despre sine, etalând mereu un gust nou sau o impresie nouă, are complexitate și, de obicei, este considerat de calitate superioară. Unii experți folosesc termenul „сomplexitate“ pentru a descrie că vinul posedă o mulțime de arome și gusturi, în timp ce alții îl întrebuințează în sens mai puțin exact, pentru a descrie impresia generală pe care acesta o creează.
5. Finisaj
Impresia pe care vinul o lasă în fundul gurii și în gât după ce îl înghițiți, se numește finisaj sau gustul rezidual. În cazul vinului bun, în această etapă îi puteți simți încă gusturile, fructate sau picante. Unele vinuri pot avea un finisaj de arsură din cauza conținutului ridicat de alcool sau amar, din cauza taninului – ambele fiind deficiențe. Sau, vinul poate să nu aibă foarte multe de „spus“ după ce îl înghițiți.
6. Tipicitate
Pentru a aprecia dacă un vin este autentic, trebuie să știți ce presupune că trebuie să fie acest tip. Trebuie să cunoașteți caracteristicile stabilite ale vinurilor, realizate din principalele soiuri de struguri și în zonele viticole consacrate ale lumii.
De exemplu, strugurii Cabernet Sauvignon, de obicei, au aromă și gust de afine negre, iar vinul alb franțuzesc numit Pouilly Fume are, în mod obișnuit, o ușoară aromă de praf de pușcă.
Ce este un vin prost?
Adevărul este că, în prezent, există mult mai puține vinuri proaste față de acum 20 de ani. Și multe din aceste vinuri, pe care le putem numi proaste, în realitate sunt pur și simplu sticle proaste de vin – sticle care au fost depozitate atât de impropriu, încât vinul bun din ele s-a stricat. Iată câteva caracteristici cu care toți sunt de acord că înseamnă vin prost (sau o sticlă proastă). Sperăm ca niciodată să nu nimeriți una de acest fel.
Fructe mucegăite. Ați mâncat vreodată o căpșună de pe fundul cutiei, care avea gust de praf și carton? Același gust putred poate căpăta și vinul dacă strugurii nu au fost complet proaspeți și sănătoși în timpul culesului.
Oțet. În evoluția naturală a procesului, vinul reprezintă o etapă intermediară între sucul de struguri și oțet. Majoritatea vinurilor de azi rămân pentru totdeauna în etapa intermediară din cauza tehnologiei și a producției atente. Dacă găsiți un vin care a sărit granița oțetului, înseamnă că este prost.
Vin expus la aer. Acesta are miros de ceva, slab, poate de gătit. La un moment dat este posibil să fi fost bun, dar aerul – oxigenul – l-a învăluit și l-a „omorât“.
Arome și gust de gătit. Când vinul a fost depozitat sau transportat la temperaturi ridicate, poate căpăta gust de gătit sau prăjit. Deseori, vinul s-a scurs pe lângă dop sau a fost împins ușor în sus.
Vinul cu miros de plută. Defectul cel mai des întâlnit – mirosul de plută se simte ca miros de carton ud și se intensifică la aer. Acesta reduce puternic aroma vinului. Este produs de dopuri defecte și orice vin care este astupat cu plută este expus acestui risc.
Pentru a fi siguri că nu vă veți trezi cu un vin defect sau că vinul bun se va strica, este important să îl păstrați corect. În acest sens, Liebherr are ce să ofere prin dispozitivele sale de temperare și păstrare a vinurilor dumneavoastră preferate, albe și roșii, cu care toți acești factori de depreciere a calității pot fi evitați.