Vă oferim o soluţie simplă şi eficientă pentru a evita acest lucru! Un sfat care e posibil să pară evident, dar deseori cu toţii uităm de el – congelarea hranei în plus înainte ca aceasta să ajungă să se strice.

Este recomandabil să fie luate măsuri cu privire la acest subiect, în caz contrar, statisticile vor atinge în continuare valori îngrijorătoare. Conform studiului, România se numără printre ţările care înregistrează cele mai înalte niveluri privind risipa de alimente, şi anume – 2.55%, ceea ce inseamnă 2.2 milioane de tone de produse alimentare pierdute anual sau 6000 tone zilnic.

Cum să congelăm uşor şi rapid produsele alimentare, inclusiv mâncăruri gătite, carne, sosuri şi supe? Mai jos veţi găsi informaţii utile referitoare la subiectul acesta, precum şi câteva reguli generale de congelare pentru a reduce cantitatea deşeurilor alimentare.

1. Pentru congelare alimentele necesită o pregătire şi/sau curăţare.

Înainte de a clarifica ce alimente sunt incluse in aceasta categorie şi cum se pregătesc pentru depozitare în congelator, vom atrage atenţia asupra grupurilor de alimente pentru care congelarea nu este rocomandată, respectiv este important să fie consumate cu prioritate pentru a nu ajunge să fie aruncate la gunoi. Printre alimentele la care congelarea nu este recomandată se numără: salate de frunze verzi, cartofi, ouă, iaurt, brânzeturi moi, creme de brânzeturi, smântână, usturoi, condimente uscate, paste, orez, fructe şi legume cu conţinut ridicat de apă, deserturi crocante. Este important să se ţină cont că în cazul congelării, acestea îşi vor pierde textura si nutrienţii din compoziţia lor. Aceasta este motivul de bază pentru care recomandăm să se evite congelarea lor.

2.Congelarea necesită o pregătire specială în prealabil

În funcţie de calităţile diferitelor tipuri de alimente, este recomandat ca acestea să fie pregătite cu atenţie pentru procesul de congelare.

Pregătirile pentru congelare sunt facile, nu ocupă mult timp, garantează calităţile iniţiale ale produselor după decongelare şi totodată ajută la reducerea deşeurilor. Respectiv, este normal ca legumele şi carnea să fie tratate în mod diferit pentru procesul de congelare.

Sfaturi de congelare ale diferitelor tipuri de alimente:

Carne gatită la cuptor

Mod de congelare: Se congelează in porţii mari sau feliată punându-se folie între felii.

Termen de depozitare în congelator: 3 luni

Mâncăruri gătite

Mod de congelare: Porţionati mâncarea în recipiente pentru depozitare. Nu ar trebui folosite recipiente din plastic.

Termen de depozitare în congelator: 3 luni

Raţă

Mod de congelare: Scoateţi organele, preparaţi hrana pentru gătire şi puneţi-o într-un recipient potrivit.

Termen de depozitare în congelator: 2-4 luni.

Iepure

Mod de congelare: Scoateţi organele şi împachetaţi-l întreg sau porţionat.

Termen de depozitare în congelator: 8 luni.

Porc

Mod de congelare: Porţionati şi împachetaţi.

Termen de depozitare în congelator: 2-3 luni.
Vită

Mod de congelare: Taiaţi carnea în felii subţiri punând folie între ele.

Termen de depozitare în congelator: 9-12 luni.

Sfeclă roşie

Mod de congelare: Curăţaţi bine şi eliminaţi frunzele în exces, apoi împachetaţi-o într-o pungă.

Termen de depozitare în congelator: 8-10 luni.

Supe

Mod de congelare: Este recomandat ca supele care se congelează să fie preparate cu cât mai puţine grăsimi. Porţionaţi în recipiente pentru depozitare şi conservaţi în congelator.

Termen de depozitare în congelator: 4-6 luni

3.Depozitaţi cantităţi exacte

Fructe şi legume: până la 1 kg într-un recipient pentru depozitare

Carne: până la 3 kg într-un recipient pentru depozitare

Mâncăruri: până la 1 kg într-un recipient pentru depozitare

 

4. Folosiţi împachetări potrivite

Hrana tare (ex: carne, legume, pâine sau mâncăruri la cuptor) care după decongelare se foloseşte pentru gătire, este recomandabil să fie depozitată în pungi sau folie.

Hrana lichida şi moale (ex: sucuri, supe, umpluturi moi cu fructe) este important să se depoziteze în recipiente care asigură o închidere etanşă pentru a se evita vărsarea. Astfel de recipiente sunt, de exemplu, diferitele tipuri de cutii special create pentru congelare.

Toate sfaturile menţionate mai sus sunt de mare folos în cazul congelării. Putem astfel să controlăm atât frigiderul cât şi risipa de hrană. Totul depinde doar de noi! Congelând în mod corect, reducem riscul de a arunca în mod excesiv mâncăruri şi produse alimentare. Tot ce avem de făcut este să achiziţionăm recipientele potrivite şi să congelăm! Şi dacă încă nu aveţi un congelator potrivit, îl puteţi găsi aici, în gama noastră de congelatoare de înaltă calitate.