Ai deschis vreodată o sticlă de vin și te-ai mirat că pe dop există un marcaj sau un branding?

branding-pe-dopurile-sticlelor-de-vin

Ai comandat o sticlă de vin. Ospătarul deschide sticla, care s-ar putea să fi petrecut câțiva ani în pivniță. Poate eticheta s-a șters sau pur și simplu nu mai există pe sticlă. Acesta ridică dopul și ți-l dă.

Și nu ca să-l miroși sau să-l guști 🙂 Dacă te uiți atent la marcajul de pe dop, poți să-ți dai seama dacă vinul este autentic. Bineînțeles că ajută și în cazurile unde vânzătorii nu sunt corecți și reetichetează sticlele de vin – este mult mai dificil să înlocuiască dopul decât eticheta de pe sticlă.

Chiar dacă s-au îmbunătățit considerabil procesele de imprimare și lipire ale etichetelor, precum și scrierea informațiilor de identificare direct pe sticle, majoritatea producătorilor de vin păstrează tradiția de a marca dopurile. Însă datorită acceptării treptate a dopurilor cu filet, chiar și la vinurile de calitate superioară, se pierde această autentificare secundară a vinurilor.