Deserturile preparate în casă sunt cele mai delicioase, iar clătitele ne amintesc cel mai des de copilărie, când mamele le alegeau ca pe un desert ușor și rapid pentru a ne îndulci. Avem acum la dispoziție atât de multe combinații cu care să le servim, de la sosuri de ciocolată, Nutella, caramel, siropuri sau frișcă.. dar, din păcate, mare parte din ele sunt considerate nesănătoase dacă sunt consumate în exces.
Mai ales în calitate de adulți suntem mai conștienți ca niciodată cât pot fi de nocive acele topping-uri și cât de repede se adaugă caloriile. Există, astfel, versiuni mai sănătoase pentru rețeta tradițională de clătite? Bineînțeles!
Există de fapt nenumărate ingrediente sănătoase care de abia așteaptă să fie încercate. Toate aceste sugestii de clătite vă recomandăm să le gătiți în ulei de cocos sau într-un ulei cu conținut scăzut de calorii.
Clătite cu avocado
Pornim cu o utilizare neașteptată pentru unul dintre cele mai populare fructe ale momentului: avocado.
Folosind 1 avocado (pentru 4 porții) alături de ingredientele tradiționale pentru clătite, plus un pic de suc de lime și puțină sare, puteți ajunge la un rezultat mai sănătos și mai interesant din punct de vedere estetic. De asemenea, fiind și un conținut mult mai hrănitor, nu veți simți nevoia de completări nesănătoase sau ajustări suplimentare.
Clătite sănătoase cu proteine
O altă opțiune dacă doriți să vă răsfățați cu un desert delicios este să adăugați în compoziție o lingură de praf de proteine. Proteina suplimentară va adăuga calorii, e drept, dar rezultă în servirea unei cantități mai mici sau în eliminarea unor completări nesănătoase care doar să vă dea stare de sațietate.
Clătite cu un conținut scăzut de calorii
Să trecem la numere. În medie, o clătite poate conține între 80 și 250 calorii, în funcție de mărimea și ingredientele utilizate. De altfel, este destul de simplu să obțineți clătite cu până la 70 calorii pe porție prin simpla modificare a cantităților fiecărui ingredient. Pentru 10 porții folosiți 115 grame făină, un vârf de sare, câteva ouă medii, 300 ml lapte degresat și 90 ml apă. Reglați cantitățile după gust.
Topping-uri mai sănătoase pentru clătite
Așa cum am menționat mai devreme, o lingură de sirop din comerț, ciocolată sau poate chiar 2-3 linguri de zahăr pudră pot fi folosite ca topping pentru clătite. Cu toate acestea, există multe alte opțiuni care, în mod cert, au gust la fel de bun și vă vor ajuta și la menținerea greutății dacă acesta este un aspect important pentru dumneavoastră.
Vă sugerăm să încercați oricare dintre următoarele variante pentru a vă perfecționa clătitele:
- Felii subțiri de banană cu ciocolată neagră rasă sau topită.
- Îndulcitor pudră cu suc de lămâie sau lime.
- Miere cu miez de nucă. Încercați pe cât posibil să folosiți miere produsă local, fără să fie procesată.
- Gem de fructe făcut în casă cu semințe de chia. Deși gemul are un conținut considerabil de zahăr, în cantitate mică vă puteți bucura de gustul autentic în combinație cu semințele de chia, bogate în antioxidanți și omega-3.
- Iaurt grecesc (cu conținut scăzut de grăsimi) cu afine, căpșuni sau zmeură. Fructele proaspete sunt printre cele mai gustoase și simple topping-uri pentru clătite datorită aromelor deosebite și conținutului crescut de nutrienți.
Doar pentru că încercați să mâncați sănătos, nu înseamnă că trebuie să vă abțineți de la mult îndrăgitele clătite!
Spuneți-ne care sunt ingredientele și topping-urile preferate în secțiunea de comentarii de mai jos sau pe Facebook și Instagram!