inghetata

 

Absolut oricine, tânăr sau mai puțin tânăr, iubește înghețata într-o zi toridă de vară! În zilele noastre, aproape că avem o gamă nelimitată de înghețate, chit că sunt pe bază de fructe sau clasice, pe bază de lapte.. vanilie, ciocolată, straciatella etc. – alegerea nu e niciodată ușoară! Oricum, nu trebuie ca întotdeauna să luați înghețată de la supermarket sau de la vreun chioșc, pentru că e foarte simplu de făcut înghețată simplă sau înghețată pe băț.. chiar acasă. Vă arătăm noi cum…

Cum vi se pare ideea de a avea o opțiune mai light față de înghețata clasică, bogată în lapte și cremoasă? O opțiune care să fie mai răcoritoare în zilele fierbinți, dar să nu conțină exagerat de multe calorii!? Chiar puteți face înghețată pe băț fără nimic altceva decât lapte și fructe? Bineînțeles! V-am pregătit o rețetă delicioasă pentru înghețată pe băț cu mango, piersici și căpșuni:

Porție pentru 2 înghețate pe băț:

– 250 ml lapte integral

– 100 g mango

– 100 g piersici

– 5 căpșuni de mărime medie

Puteți folosi și alte fructe, dacă preferați, asigurați-vă doar că sunt perfect coapte când le cumpărați – vor fi deja foarte dulci în mod natural, așa că nu va mai fi nevoie să adăugați zahăr în plus.

Pentru a face înghețata pe băț, veți avea nevoie de forme pentru înghețată. Găsiți în magazine sau online diverse modele.

Și acum să trecem la treabă:

Prima și prima dată, decojiți mango și piersicile. Dați deoparte sâmburii și tăiați fructele în cuburi mici. Mai apoi, tăiați căpșunile felii. Apoi puneți laptele și cuburile de mango și piersică într-un blender și de căpșuni, după care lăsați-le la congelator pentru cel puțin 6 ore. Liebherr oferă o gamă de congelatoare eficiente din punct de vedere energetic ce sunt perfecte și în situația aceasta. Aruncați doar o privire pe site-ul nostru.

Odată ce înghețata pe băț a prins consistență, scoateți formele din congelator și țineți-le puțin sub apă fierbinte, pentru a fi mai ușor de scos înghețata din formă. Acum tot ce v-a rămas este să vă bucurați de gustarea răcoritoare!

Înghețată de banane:

Dacă doriți să vă surprindeți musafirii cu ceva special, încercați rețeta noastră de înghețată de banane ce a fost creată exclusiv pentru dumneavoastră de echipa noastră de la Hotel Interalpen.

– 250 ml cremă de lapte

– 250 ml lapte

– 110 g zahăr

– 2 ouă

– 2 gălbenușuri

– 3 banane

– 2 fâșii de gelatină (înmuiate în apă rece)

Încălziți împreună crema, laptele și zahărul. Adăugați ouăle și gălbenușurile în timp ce se încălzește compoziția la foc mic, amestecând încet și continuu. Faceți bananele piure și adăugați-le, continuând să amestecați ușor. În final, adăugați gelatina. Puneți totul într-un ice cream maker și lăsați să se răcească. Delicioasa înghețată de banane va fi apoi perfectă pentru a fi savurată.

Un mic tric din bucătăria Interalpen: ”Noi servim această înghețată cu ciocolată răzuită și 2-3 frunze de mentă”. Dați-i o șansă și gustați o nouă senzație!

Mult succes!

 

Care este înghețata dumneavoastră preferată? Trimiteți-ne rețeta preferată. Folosiți secțiunea de comentarii sau începeți noi discuții pe pagina noastră de Facebook.