drob-de-miel-liebherr

Drobul de miel nu e doar rezultatul unei rețete tradiționale de Paște; drobul de miel este pentru mulți din noi amintire pură din copilărie. Gustul drobului făcut de bunici în perioada sărbătorilor pascale e aproape ca aroma cozonacului de Crăciun. Rețetele sunt numeroase, diferă de la o zonă la alta, de la o familie la alta, însă noi vă punem la dispoziție o rețetă autentică, în care ținem cont de câteva secrete pentru un produs finit delicios.

Aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • Măruntaiele de la un miel (plămâni, rinichi, ficat, inima etc.)
  • Un prapure de la miel
  • O legătură de ceapă verde
  • O legătură de usturoi verde
  • O ceapă mare
  • 5-6 căței de usturoi
  • 2 ouă crude
  • 5 ouă fierte
  • O legătură de pătrunjel
  • O lingură de untură
  • Sare, piper, condiment pentru drob de miel

Cum se prepară:

  • Se spală măruntaiele în mai multe ape
  • Se toacă măruntaiele, fie prin mașina de tocat carne, fie cu blenderul. La fel se face și cu cozile de la ceapă și usturoiul verde și legătura de pătrunjel
  • Se adaugă verdeața peste măruntaie, după care se pisează usturoiul
  • Separat se călește ceapa tocată mărunt împreună cu partea albă de la usturoi și ceapă
  • Când acestea sunt aurii, se adaugă peste măruntaie, se leagă compoziția cu cele 2 ouă crude și două felii de franzelă înmuiate în apă și stoarse bine
  • Condimentăm după gust și lăsăm compoziția să se odihnească
  • Tava trebuie unsă bine cu untură și tapetată cu prapurele. Prapurele trebuie așezat în jurul compoziției, deci aveți grijă să treacă bine peste marginile tăvii.
  • Se așează în tavă primul strat de compoziție, apoi ouăle fierte întregi. Peste ouă așezați și al doilea strat de compoziție și închideți prapurele peste el.
  • Dați tava la cuptor cca 45-60 minute

Vă dorim poftă bună!

Dumneavoastră ce rețetă știți? Înscrieți-vă gratuit la newsletterul nostru și veți primi pe mail cele mai noi postări! Dacă mai aveți întrebări vă invităm să adăugați un comentariu sau să participați la discuțiile noastre de pe Facebook.