Mulți dintre noi păstrăm boabele de cafea în frigider sau în congelator pentru a le menține proaspete, însă un nou studiu sugerează că mai există un beneficiu al acestui obicei: cafea mai savuroasă.

Oamenii de știință de la Universitatea din Bath, Anglia, în colaborare cu o cafenea locală, au studiat efectele măcinării boabelor de cafea la temperaturi diferite – de la temperatura camerei până la -196°C (bănuim că s-au gândit că unii oameni ar dori să își depoziteze boabele de cafea în cuve de azot lichid). Așa cum cercetătorii au punctat în studiul lor publicat în Scientific Reports, avem parte de mai multe beneficii când măcinăm boabele de cafea reci. Asta se datorează faptului că particulele din boabele de cafea devin mai consistente cu cât temperatura e mai joasă. Așa se ajunge ca procesul de fierbere să dea o aromă mult mai pregnantă cu aceeași cantitate de cafea.

Ca aproape orice altă activitate din bucătărie, fierberea cafelei este un act chimic. În mod ideal, încercăm să obținem cât mai multe molecule organice gustoase din bobul prăjit. Aromele care provin din aceste particule de bob de cafea depind de o serie de factori, inclusiv chimia apei, aria suprafeței accesibile de cafea și, cum noul studiu arată, temperatura la care boabele au fost sădite. Cercetătorii au subliniat că boabele de cafea mici și uniforme permit mai ușor extragerea compușilor de aromă, ceea ce permite cafelei să aibă și să păstreze mai multă aromă.

„Ceea ce căutați de fapt este o măcinare ce pune în valoare chiar și cea mai mică diferență între particula cea mai mică și cea mai mare”, a punctat Christopher Hendon, student doctorand la chimie în cadrul Universității. Cercetările echipei sale mai sugerează că temperatura boabelor trebuie să fie constantă pentru a ajunge la consistență, iar temperaturile reci maximizează aria de măcinare, asigurând o mai mare parte a boabei pentru utilizare.

Co-autorul studiului, Maxwell Colonna-Dashwood, co-proprietarul Colonna & Smalls, crede că aceste informații vor avea un impact major asupra industriei cafelei, în termeni de cum barmanii ar putea alege să prepare cafeaua sau cum vor alege producătorii/furnizorii să depoziteze și să livreze produsele.

„Toate acestea vor impacta mult felul în care se va prepara cafeaua în industrie, pariem pe faptul că vom vedea impactul acestui studiu în competițiile de cafea pe tot mapamondul, dar și în cercetări sau în dezvoltarea noilor tehnologii de măcinare”, a spus Colonna-Dashwood. De exemplu, asta ar însemna că ar fi ok să se depoziteze cafeaua criogenic (tehnica producerii temperaturilor foarte joase).

  Un studiu interesant! Cu siguranță acesta susține ideea că noi ar trebui să păstrăm cafeaua la temperaturi cât mai joase. De fapt, ca orice alt studiu care a implicat gustul și o porție cu adevărat bună de cafea, câștigă puncte în ochii privitorului sau cititorului.

// Imprimare

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata nicio postare! Abonează-te acum!

// Înregistrare